Vis ?

In fata mea se intinde o camera goala,vopsita in negru.Intunericul ma macina,imi patrunde pana in subconstient,iar fiecare gand al meu isi gaseste cate un ecou in nuanta apasatoare de negru ce ma inconjoara.O prezenta necunoscuta ce abia se intrezareste ma priveste din celalalt capat al camerei.Un ras malefic, starnit, in mod evident de teama si nesiguranta mea, imi strapunge violent toate simturile.Teama se transforma in oroare in momentul in care recunosc acel ras.Acel ras ce ma insoteste pretutindeni,acel ras ce nu poate fi comprimat intr-un simplu zambet, acel ras ce curge navalnic,parand un rau nesecat ce face spume...Rasul meu!
Picioarele mele s-au miscat,impotriva vointei mele spre locul de unde izvora acest ras ce nu contenea, in ciuda temerii mele ce distorsiona secundele,dandu-le forma,facandu-le interminabile, apasatoare...Pe masura ce inaintam in acest cosmos morbid,rasul devenea din ce in ce mai atenuat,cu un ecou din ce in ce mai pronuntat,ce se apropia amenintator de mine,un ecou ce era aproape palpabil,ce parea ca ma agreseaza fizic.Instincul puternic de a ma intoarce inapoi era comprimat de o curiozitate ce sclipea in intunericul dens.Misterioasa prezenta mi-a anticipat,se pare, gandurile,iar eu am auzit usa inchizându-se zgomotos în urma mea.Inaintez, stangace, cu gandurile imbarligandu-mi-se in cap, dandu-mi impresia sa se desprinde de corp, cu tot cu amalgamul de ganduri ce-l umple.Un curent puternic de aer rece ma invaluie in nemiloasa lui vraja,iar in fata mea se prelungeste o umbra fantomatica.Lumina!In spatele meu!
Ma intorc, prada unei energii inexplicabile ce pune stapanire pe mine si observ in fata mea ceea ce nu mi-as fi dorit niciodata sa vad.O lumanare cu o flacara lipsita de densitate, a carei lumina imi permite sa deslusesc o oglinda,impreuna cu imaginea din ea.
Sunt eu...! Eu, insa cu o privire ce imi aducea aminte de cele mai neplacute experiente prin care am trecut...Imaginea ce ma privea cu o sete febrila de dincolo de marginea oglinzii prinse glas. Un glas stins, anemic, din care nu desluseam nimic...Acel glas prinde din ce in ce mai mult volum, sunetul devenind din ce in ce mai distorsionat.Inchid ochii.Ii deschid iar...Ma aflu in camera mea,in pat,cu lumina lunii batandu-mi direct pe fata...

Dumnezeu?

Hai sa fim realisti.Cine este Dumnezeu?
Sa fie oare o scuza,in mod paradoxal plauzibila,pentru greselile pe care le comitem?
Sa fie oare cel pe care dam vina atunci cand gresim,dovedindu-ne,in acelasi timp,foarte lasi?
Sa fie vraja pe care o simtim in momentele de euforie?
Sa fie un nene care a murit rastignit pentru o crima pe care nu a comis-o,ca sa ne scape de povara pacatului comis de primele creatii,tot ale lui?
Sa fie oglinda tuturor virtutilor,care in acelasi timp ne pedepseste?
Evident,toate aceste teorii se bat cap in cap.Ce definitie as da eu acestui concept?
Amestecul mai multor concepte sub forma de unul singur,folosit in prezent ca mod de manipulare.Teoretic totul,practic nimic.Aceasta scriere este o blasfemie,din punctul de vedere al "muritorilor care fac bot fiindca mai mult nu pot"(citandu-l pe Despot,care are mare dreptate cu acest vers).
Pentru ca sunt defecta,ma plictisesc usor,noaptea nu am ce face,si alte calitati cu care Dumnezeu m-a lasat,am studiat si variantele mai putin teologice,insa mai realiste despre toata povestea asta cu Iisus.Spun Iisus,pentru ca in mintea mea corupta de ideile noii generatii,Iisus nu prea are tangente cu ceea ce ar trebui sa fie Dumnezeu.Cele doua idei,din punctul meu blasfemic de vedere,nu au nici macar un punct comun,decat in gandirea colectiva,gandire impusa de institutia din stat numita biserica.In izvoarele istorice din vremea in care a trait Iisus,acesta nu este mentionat nici macar tangential.Singura personalitate mentionata,prezenta si in biblie este Ioan Botezatorul.In plus,cele patru evanghelii canonice(cele din biblie) au fost selectionate,dintre cele douasprezece si modificate,pe alocuri,dupa bunul plac al autorilor.Pana si data de 25 decembrie,aleasa ca zi de nastere a lui Iisus,are aceeasi semnificatie in cazul multor zei pagani,precum Osiris,Attis,Tammuz,Adonis,Dionysos etc.
De curand au fost scoase la lumina mai multe organizatii misterioase,ale caror credinte deriveaza din crestinism,insa cu discrepante majore fata de versiunea consacrata.Aceste organizatii au in comun veneratia Mariei Magdalena si a lui Ioan Botezatorul,acestia doi fiind considerati,in esenta,mai importanti decat Iisus insusi!
Chiar si numele de Iisus exprima banalitate,intrucat in acea vreme si in acea zona geografica,numele era des intalnit.Poate peste cateva mii de ani,romanii vor venera un anume Ion Popescu,fiu al unui mamut ce locuieste in cer si contreleaza soarele.Sau poate ma vor venera pe mine!
In orice caz,daca Dumnezeu ar fi existat nu i-ar fi lasat pe crestini sa aibe o viziune atat de distorsionata despre el.
Am scris asta pentru a dovedi credinciosilor ca venereaza o idee absurda si pentru a spulbera ideea ca sunt ateu doar pentru ca asa e la moda in ziua de astazi.

Epopee conceputa la lumina lunii

Ce-am avut?M-am avut pe mine...Ce-am piedut?Fiecare frantura din clipele ce au zburat pe langa mine,venite parca dintr-un univers paralel,dureros de indepartat,ce ma corupe,ma agat treptat in mrejele lui,uitandu-ma cu amaraciune la ecourile produse...Cenusa!Cenusa ce arde mocnit si striga...M-am imprastiat,purtata de voci insesizabile,dar puternice,ce se perinda ametitor in jurul circumvolutiunilor mele si ma consuma,ma fac sa privesc neputincioasa cum plutesc deasupra idealurilor mele...Doare sa o spun,dar sunt o pasare! O pasare ce renaste din propria-i cenusa,o pasare ce cade prada unui automatism inacceptabil,privitul in urma! Timpul,lamebtabilul timp ce nu canta in struna nimanui,se prabuseste violent si se sparge intr-un ecou asurzitor.Si eu nu mai fac parte din mine! Vidul inestimabil ce a dat buzna m-a indepartat,m-a bulversat,m-a facut straina,straina fata de fiecare frunza moarta,care in trecut zbura in tihna pe langa mine,fara ca eu sa o observ,calcam pe ea fara tagada,iar acum toata natura conspira impotriva mea...La ce am ajuns?!Intrebarea mai corecta ar fi...de unde am plecat...?Dar pe cine,din aceste lumi suprapuse,din acest amalgam de natura moarta ce se invarte in jurul nostru,izbindu-se de limitele noastre,cine,mai bine zis ce ar putea sa ne duca inapoi de unde am plecat?Priveste cu bazele indestructibile din trecut ce se nariue la prima ploaie ce vine de la luna...Priveste,si-ai sa intelegi!N-ai fost tu oare o frantura din mine?O parte ce te mistiue,in ciuda dimensiunilor reduse?Arunc-o.Aceea nu mai sunt eu de mult.E doar scrum.Plangi,revolta-te,invie-ma,dr voi muri la loc.De ce?De ce nu ti-ai pastrat usile inchise si ai lasat mostrul din tine sa puna stapanire nu numai pe monstrul din mine,ci pe fiecare parte din mine,sufocandu-ma? Nu. Ia-ti scrumul cu tine. Nu,nu te proteja de vant,el va bate chiar daca te protejezi tu de el.Rupe paginile ingandurat,simte durerea in adancul maruntaielor tale,dar nu te opri,rupe,iar pagina mea,te rog,te rog,distruge-o,cu ura,cu sete,cu stima!...apoi vezi cu ce-ai ramas...Un somn adanc,asta a fost!
Adu-mi aminte de copacii de langa mine,adu-ma pe mine,dar nu ma tine prea strans,iar daca ma scapi voi cadea cu gandul sus,mai sus de tine!Si-acum lasa-ma,numai pe mine,cu lumina lunii ce nu gazduieste niciun amor ascuns,nici macar fragmente aleatorii...E furia ce clocoteste!Sunt apropouri insesizabile ce ma mistiue.E trecutul in lupta cu mine.Dar nu cea pe care o vezi.Pentru ca tu nu vezi nimic.Mutenie oarba,prosteasca,furie din ce in ce mai seaca,vid ce se umple treptat.Nu ma tine pe fundul prapastiei,amagindu-ma,rastoarna-mi intreg universul in cap,apoi simte-te bine!Accepta.Pentru ca nu exista grad de comparatie pentru aceasta clipa,clipa ce se va consuma si o vom privi pe cer,alaturi de stele,insa nu si alaturi de luna.Ea te fura,isi exercita influenta negativa,lasandu-te neputincios.Iata ca,in sfarsit,sunt ceea ce vreau sa fiu!Datorita izvorului ce te adoarme,te incarca,te corupe,izvorul ce m-a adus la pierzanie,m-a prins intre aceste randuri.Izvorul absurd de binefacator,ce ne face pe toti sa realizam ca avem un scris pe zi ce trece mai intortocheat si ca,intr-o buna zi,vom ajunge sa nu-l mai intelegem.Becul se consuma si vom ajunge nici macar sa nu mai putem citi!
Pleaca trenul,fara sa-i pese de tine,desi impartiti aceeasi incarcatura emotionala...