.

Am deschis ochii prea mult. Am imbratisat tot ce mi-a iesit in cale si am strans atat de tare, incat toate au ajuns sa fie parti din mine. Ce scarbos. M-am hotarat sa le pun punct. Le voi privi exact ca inainte, printre sprancenele pe jumatate stranse si voi deschide ochii numai la ceva placut, comun, ceva care nu propaga nimic si nu straluceste in asa fel incat sa ma orbeasca. Obisnuiam sa ma auto-evaluez din punctul celorlalti de vedere, alegand corect si obiectiv parerile. Pe cele proaste ori le ignoram, ori invatam ceva din ele si ma corectam, in functie de persoana de la care veneau. Pe cele bune le pastram in starea lor initiala, ori le dezvoltam in functie de magnitudinea lor. Ideea este ca am gresit, am luat ca atare o parere care era importanta pentru mine si am ajuns sa ma dispretuiesc. Oribil.
Am pus punct.

HAOS

Ce frumos toate ideile si perceptiile mele curg lin ,apoi se varsa in Haos. Este minunat faptul ca nu-mi dau seama care parte din mine este nucleul Lui. Poate ca asta ma defineste. Poate ca drumul pe care l-am ales are ca tinta acest Haos. Dar, daca ar fi asa, as avea motive sa ma ingrijorez. Toate drumurile pe care apuc iau curburi anticipate, apoi se varsa, inevitabil in Haos. Poate ca eu sunt insasi sursa Lui. Poate pentru asta am fost creata. Poate totul e numai in mintea mea, poate ar trebui sa ignor elementele care imi aduc senzatia de Haos. Apoi Haosul devine realitate. Dar mereu, elementele acelea sunt foarte importante pentru mine si nu pot sa le ignor. Ma simt derutata. Sunt varzaaaaaaa !

Copil...

Cand eram mica aveam doua papusi.
Una ditre ele era o marioneta rigida cu cap de portelan si par blond, frumos, cu bucle ce curgeau pana la jumatatea rochitei din catifea verde. Sforile negre erau impletite cu cate un fir argintiu ce lucea frumos in lumina. Imi amintesc cu drag cum imi priveam silueta alungita si subtiata a capului meu in acele fire argintii, apoi intorceam sfoara si capul meu capata o forma geosferica. Radeam fericita si incercam sa ma joc cu acea papusa. Trageam de sfori incercand sa o manevrez dar era pur si simplu intepenita. Chiar daca nu reuseam sa ma joc cu ea, imi facea mare placere doar sa o privesc. Bineinteles ca nu asta era scopul unei jucarii, dar stiam ca oricine si-ar fi dorit papusa aceea noua cu pometi inrositi si zambet dragalas.
Cea de-a doua papusa era simpla, facuta de mine din ata rosie, cu nasturi in loc de ochi si un zambet cusut de mana mea tremuranda. Imi aduc aminte ca nu stiam sa cos, si ca la acel zambet pe care i l-am facut m-am intepat de cateva ori. Dar nu-mi pasa de intepaturi, pentru mine conta doar papusa. Ma trezeam dimineata cu ea langa mine pe perna, ma duceam sa mananc cu ea in brate, apoi ma intorceam in camera mea si imi petreceam ore in sir jucandu-ma cu ea. Era fascinanta, deseori ma gandeam, cu mintea mea de copil de pe atunci, ca intr-o viata viitoare ma voi reincarna in acea papusa si voi inveseli pe toata lumea cu zambetul meu facut din ata. Papusa facea orice voiam eu sa faca. Toata lumea radea de ea, dar mie nu-mi pasa. Era papusa mea facuta de mine, care statea pe masina de spalat langa mine cat timp eu faceam baie. Statea pe banca in parc si ma privea in timp ce eu ma jucam in nisip...
Pana cand intr-o zi am primit cadou cea de-a doua papusa, marioneta. Am aruncat papusa cea veche intr-un cufar vechi unde a stat abandonata multa vreme. Timpul trecea si eu deveneam din ce in ce mai atasata de papusa cu bucle blonde...
Intr-o zi a venit vremea ca toata familia sa se mute intr-o casa mai mare. Bineinteles, trebuia sa ne descorotosim de lucrurile vechi si sa pastram doar ce era necesar. Am inceput sa cotrobai prin toate sertarele sa caut ce era de aruncat, pana cand am dat de papusa cea veche. Am privit scarbita spre ea, era o papusa facuta din ata, nu avea par, nu avea degete lucioase si nici sfori cu fir argintiu, nu se compara cu papusa cea noua, asa ca am aruncat-o. Apoi mi-am adus aminte de intepaturile de pe degetul meu, de faptul ca eram nedespartita de acea papusa si de ce insemna ea pantru mine. Si mi-a parut rau... Imi maintesc si acum felul in care am cautat-o in cosul de gunoi ca sa o recuperez, dar nu am mai gasit-o...
Pana si acum simt lipsa acelei papusi.