M-am mutat.
http://zmonky.wordpress.com

Univers cu...jucarii !

Ce face un copil mic si prost atunci cand constata ca jucaria lui preferata s-a stricat ?
Intai sufera si traieste sigilat in cutia disperarii, simtindu-se ca o victima mizera a propriilor vicii.
Apoi in mod paradoxal, isi muta cu totul centrul emotiilor in zona cea dura, de negare, de auto-invinuire. Acea jucarie devine inamicul personal al celui in cauza,cel mai mare si cel mai crunt. Aceasta este starea care dureaza numai cateva secunde inainte sa evolueze la urmatoarea.
In ultima instanta, copilul mic si prost incepe sa mimeze o lupta haotica impotriva a ceea ce l-a ranit atat de profund. Cu toate armele incarcate, porneste spre alt drum, vrand sa convinga persoanele din jur ca este cu totul alt drum, ca l-a uitat pe cel vechi. De ce sa convinga ? Ca sa se convinga pe sine.
In realitate, acel drum este doar bordura nefinisata a drumului cel vechi, drumul din cauza caruia am ajuns la dorinta de a-l schimba, drumul pe care i s-a stricat jucaria cea pretioasa. Din cauza neregularitatii acelei borduri, la un pas gresit, facut cu neatentie, copilul nostru mic si prost cade inapoi pe drumul de care a vrut sa scape. Jucaria stricata este in continuare prezenta, este o imagine imprimata adanc pe retina copilului, in sufletul, in amintirile si in experienta lui vaga. Este in fel de dumnezeu (cu d mic) orb, ciung, defect din toate punctele de vedere, insa copilul nostru credincios in felul lui i se inchina pe ascuns, cu o pofta si ardoare manifestate numai pentru el. Neaga, insa, asta.
Copiilor le place sa se joace. Orice copil isi va dori intotdeauna o jucarie de care sa se ataseze, o jucarie care sa-i tina de urat si care sa-i distraga ocazional/obsesiv atentia de la tot ceea ce-l inconjoara, o jucarie din cauza careia sa sufere. Suferinta depinde de puterea fiecariua de a intelege ca jucarii se gasesc la tot pasul, si ca nici una nu merita atentie exclusiva.

Cu totii ne dam seama, mai devreme sau mai tarziu ca suntem doar niste copii mici si prosti, si ca lumea se transforma in mainile noastre intr-un univers plin de jucarii.



P.S.: Ii datorez acest post Deei.

Vaslui !

Iata ca am ajuns, in sfarsit, in Vaslui. Desi orasul in sine nu e cine stie ce (e format dintr-o strada cu tot ce e in jurul ei) a fost BESTIAL!! Am revazut-o, in sfarsit, pe Claudia, pe care nu o mai vazusem de 3 ani, am cunoscut-o in carne si oase pe Laura (in sfarsit!) si i-am revazut si pe Mada si pe Cosmin, pe care nu i-am mai vazut de prima oara, adica de la Metallica.
Betie, rasete, nervi mimati de Claudia ca sa o trezeasca pe Andreea din betie, somn alaturi de alte 2 persoane,bautura ieftina, oras mic, persoane foarte ok, totul a fost perfect!
N-o sa stau sa povestesc in detaliu, in orice caz mi s-a implinit visul, am ajuns acolo, iar prin asta a luat nastere cel de-al doilea vis: sa mai ajung odata. Si inca odata. Si inca odata. Nu cred ca m-as satura nici daca m-as duce in fiecare weekend timp de 3 ani...

N-am mai scris despre asta inainte

Pur si simplu n-am stare !
Maine la 12 fix o sa fiu in Gara de Nord, urcandu-ma in trenul Bucuresti Nord-Vaslui. O sa urmeze 6 ore fara 8 minute in care eu n-o sa am stare chiar deloc si o sa repet incontinuu "Mergem in Vaslui !!" Dupa ce vor trece orele alea, o sa intram pe peronul garii din Vaslui si eu o sa incep sa topai mai mult decat pana atunci, si o sa caut pe peron acele 2 capete crete si acele doua capete ne-crete. Probabil o sa-i vad si o sa fac mai rau decat am facut la 5 ani cand imi doream un trenulet si l-am gasit de craciun sub brad. De aici nu pot decat sa presupun ca o sa sar pe toti pe rand si dupa o sa bem si o sa radem si o sa fie genial.
Nu-mi ajungea un singur post despre Vaslui, mai e nevoie de inca 5 ! Posibil pana maine mai scriu inca unul, iar dupa o sa urmeze o serie de alte 50 in care sa povestesc cum a fost.
Can't wait !!

Simplu

In sfarsit !



Plec in Vaslui !!

Ceas

Iarasi am ajuns in perioada in care imi aprind tigara de la tigara si gandesc cu "Turn the page"pe fundal in toate directiile. Despre persoane din jur, in special despre mine.
Sunt secundarul unui ceas. Avansez atat de repede in comparatie cu celelalte indicatoare, dar ajung mereu in acelasi loc. Si-o iau mereu de la capat. Cu totii facem parte din acelasi ceas imens in care ne invartim fara scapare, depinde acum de fiecare cat poate vedea in exteriorul acelui ceas. Revenind la secundarul ceasului, el este cel care fuge pe langa toti ceilalti aiurea, uneori fuge chiar din calea lor, dar inevitabil ii intalneste in goana lui haotica. Fuge de toti intorcandu-se la toti. Secundarul este latura de baza, "copilul" din uriasa familie a ceasului. Fiecare dintre noi are un secundar care alearga in adancul fiintei, dar putini il lasa afara, cei mai multi il lasa sa goneasca nebun prin interior, iar in exterior schiteaza o miscare lenesa dupa cele 60 de batai ale lui. Eu il las mereu afara, secundarul este esenta mea. Am incercat sa intru in rolul tuturor indicatoarelor, dar eu raman mereu secundarul care fuge si se intoarce, apoi merge mai departe.

Ce vrei in viata ?

Optimismul e imatur. Trebuie mereu sa fii ferm si hotarat, sa razi de visele altora si sa ti le renegi pe cele proprii. Sa ii numesti pe toti cei din jur superficiali, iar tu sa te ridici printre ei drept un izvor de intelepciune. Sa ii critici aspru pe toti cei din jur, sa arunci cu noroi in stanga si in dreapta doar pentru ca unii sunt mai deschisi decat tine. Nu ii numesti deschisi, ci neexperimentati. Sa iti stabilesti niste nenorocite de reguli si tipare pe care sa nu le depasesti sub nicio forma, asa demonstrezi ca esti matur si stii ce vrei in viata. La intrebarea "Ce vrei in viata?" sa raspunzi ceva banal, ceva ce ar raspunde oricine ar fi oprit pe strada cu aceasta intrebare. Sa fii cate putin din fiecare, dar, la bilantul final, tu sa fii cel care ar putea supravietui singur pe planeta. Sa te porti cu tine insuti ca si cu un animal, la fel si cu cei din jur. Sa dai in exces cu gandul ca mai tarziu vei putea cere inapoi.

Desi nu am intalnit multe persoane de genul asta, atatea cate au fost mi-au ajuns. Intr-o lume de cacat, ei sunt mirosul de care nu putem sa scapam.