M-am mutat.
http://zmonky.wordpress.com
marți, 15 decembrie 2009
sâmbătă, 12 decembrie 2009
Univers cu...jucarii !
Ce face un copil mic si prost atunci cand constata ca jucaria lui preferata s-a stricat ?
Intai sufera si traieste sigilat in cutia disperarii, simtindu-se ca o victima mizera a propriilor vicii.
Apoi in mod paradoxal, isi muta cu totul centrul emotiilor in zona cea dura, de negare, de auto-invinuire. Acea jucarie devine inamicul personal al celui in cauza,cel mai mare si cel mai crunt. Aceasta este starea care dureaza numai cateva secunde inainte sa evolueze la urmatoarea.
In ultima instanta, copilul mic si prost incepe sa mimeze o lupta haotica impotriva a ceea ce l-a ranit atat de profund. Cu toate armele incarcate, porneste spre alt drum, vrand sa convinga persoanele din jur ca este cu totul alt drum, ca l-a uitat pe cel vechi. De ce sa convinga ? Ca sa se convinga pe sine.
In realitate, acel drum este doar bordura nefinisata a drumului cel vechi, drumul din cauza caruia am ajuns la dorinta de a-l schimba, drumul pe care i s-a stricat jucaria cea pretioasa. Din cauza neregularitatii acelei borduri, la un pas gresit, facut cu neatentie, copilul nostru mic si prost cade inapoi pe drumul de care a vrut sa scape. Jucaria stricata este in continuare prezenta, este o imagine imprimata adanc pe retina copilului, in sufletul, in amintirile si in experienta lui vaga. Este in fel de dumnezeu (cu d mic) orb, ciung, defect din toate punctele de vedere, insa copilul nostru credincios in felul lui i se inchina pe ascuns, cu o pofta si ardoare manifestate numai pentru el. Neaga, insa, asta.
Copiilor le place sa se joace. Orice copil isi va dori intotdeauna o jucarie de care sa se ataseze, o jucarie care sa-i tina de urat si care sa-i distraga ocazional/obsesiv atentia de la tot ceea ce-l inconjoara, o jucarie din cauza careia sa sufere. Suferinta depinde de puterea fiecariua de a intelege ca jucarii se gasesc la tot pasul, si ca nici una nu merita atentie exclusiva.
Cu totii ne dam seama, mai devreme sau mai tarziu ca suntem doar niste copii mici si prosti, si ca lumea se transforma in mainile noastre intr-un univers plin de jucarii.
P.S.: Ii datorez acest post Deei.
Intai sufera si traieste sigilat in cutia disperarii, simtindu-se ca o victima mizera a propriilor vicii.
Apoi in mod paradoxal, isi muta cu totul centrul emotiilor in zona cea dura, de negare, de auto-invinuire. Acea jucarie devine inamicul personal al celui in cauza,cel mai mare si cel mai crunt. Aceasta este starea care dureaza numai cateva secunde inainte sa evolueze la urmatoarea.
In ultima instanta, copilul mic si prost incepe sa mimeze o lupta haotica impotriva a ceea ce l-a ranit atat de profund. Cu toate armele incarcate, porneste spre alt drum, vrand sa convinga persoanele din jur ca este cu totul alt drum, ca l-a uitat pe cel vechi. De ce sa convinga ? Ca sa se convinga pe sine.
In realitate, acel drum este doar bordura nefinisata a drumului cel vechi, drumul din cauza caruia am ajuns la dorinta de a-l schimba, drumul pe care i s-a stricat jucaria cea pretioasa. Din cauza neregularitatii acelei borduri, la un pas gresit, facut cu neatentie, copilul nostru mic si prost cade inapoi pe drumul de care a vrut sa scape. Jucaria stricata este in continuare prezenta, este o imagine imprimata adanc pe retina copilului, in sufletul, in amintirile si in experienta lui vaga. Este in fel de dumnezeu (cu d mic) orb, ciung, defect din toate punctele de vedere, insa copilul nostru credincios in felul lui i se inchina pe ascuns, cu o pofta si ardoare manifestate numai pentru el. Neaga, insa, asta.
Copiilor le place sa se joace. Orice copil isi va dori intotdeauna o jucarie de care sa se ataseze, o jucarie care sa-i tina de urat si care sa-i distraga ocazional/obsesiv atentia de la tot ceea ce-l inconjoara, o jucarie din cauza careia sa sufere. Suferinta depinde de puterea fiecariua de a intelege ca jucarii se gasesc la tot pasul, si ca nici una nu merita atentie exclusiva.
Cu totii ne dam seama, mai devreme sau mai tarziu ca suntem doar niste copii mici si prosti, si ca lumea se transforma in mainile noastre intr-un univers plin de jucarii.
P.S.: Ii datorez acest post Deei.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
