Trezeste-te !

E pacat sa traiesti viata imaginii pe care ti-o creezi in fata celorlalti.Acea imagine este ca un drog.Te face sa te simti bine la inceput ,dar pe masura ce trece timpul te sufoca.De la rascruce ai luat-o pe un drum construit de tine insati,iar acum plangi pentru ca nu poate veni un tren care sa te izbeasca,sa te aduca la realitate si sa te tarasca inapoi de unde a inceput totul...Dar trenul ar trebui sa vina de pe contrasens,din fata ta, iar in fata ta se afla un vid pe care aveai de gand sa-l umpli,transformandu-l in lumea ta,lume in care orice colt din alta lume este exclus.Cum ar putea trenul sa vina din vid? Cam tarziu pentru a-ti pune aceste intrebari...Pentru acelasi copil de acum doua compuneri.

Peste podul de pe care cade toata lumea

Ma numesc Ioana si am 2 ani si jumatate. Dupa nenumarate sfortari eroice,m-am nascut brusc,cand pana si ultima speranta era naruita. Am constatat cu stupoare ca viata se consuma si se multiplica in acelasi timp. Am constatat ca timpul poate fi manevrat cu usurinta cu ajutorul starii de spirit. Am constatat ca starea de spirit este cea pe care mi-o impun. Am constatat ca sunt un om! Un om mincinos,deoarece nu am nici macar doi ani si jumatate. Nici macar doi. M-am nascut acum un an si jumatate in mijlocul unei salbaticii pe care mintea mea nu mi-a ingaduit nici astazi sa o inteleg. M-am nascut inconjurata de elemente haotice pe care am invatat, treptat, sa le ordonez in propria ordine: mult mai haotic decat la inceput. Mergand singura pe strazile din lumea tuturor, privesc cu calm cat de clar se contureaza in multime lumea mea. Aceasta parca formeaza margini contondente din cauza carora necunoscutii ma evita. Proaspat nascuta fiind, doua picaturi de apa s-au scurs pe pielea mea proaspata si au lasat urme adanci, care ajuta celelalte picaturi sa treaca mai usor. Dar a durut. Acum provesc cu o dragoste materna acele urme. Ele sunt singurele mele realizari. Cele doua picaturi de apa au plecat mai departe, scuturate de mine in urma gustului lor amar. As vrea sa fug. As vrea sa raman. Ma zbat intr-o camera lipsita de pereti ce ma sugruma, ma sufoca, apoi ma face sa iubesc starea de sufocare. Traiesc, deci, intr-o euforie proprie in care ii atrag pe ceilalti si ii afund adanc, si ii las acolo, da-i dracu...Traiesc.

mori

Pas cu pas.Incet,dar nu uita sa privesti in urma,insa fara a te intoarce cu totul.
Pasi marunti,in asa fel incat sa se acumuleze,incetul cu incetul.Mersul necesita rabdare.
Nu sari,caci vei privi in urma si vei constata ca este gol...Inchide ochii si lasa-ti picioarele sa te poarte in mod firesc,pe unde trebuie...Intinde insa mana pentru a simti usa pe care urmeaza sa o deschizi,numara cate usi ai deschis pana acum si poarta-te ca atare.
Ai grija ce haine vrei sa porti,acele haine ti s-ar putea potrivi,iar cand iti vor ramane mici te vor strange si-o sa plangi.Salveaza-ti lacrimile,ai putea avea nevoie de ele,cand aerul nu iti va mai ajunge,sa ai in ce inota.
Pentru un copil infantil care isi creeaza probleme singura si vrea sa para mai experimentata decat toti ceilalti,dar mai presus de asta,mai experimentata decat ea insasi.

Insomnie

O noapte obisnuita,o ora cel putin bizara,un cer neinstelat,lipsit de orice expresivitate,gazdele unei banale nostalgii fugitive.Norii anemici ce impanzesc cerul,dandu-i o nuanta bolnavicioasa de gri si vantul ce ii poarta de-a lungul orizontului trezesc in mine amintiri...de anul trecut...
Anul trecut,cand stupida varsta de 14 ani nu m-a dezamagit deloc,fiind nemilos de stupida.Acest miraculos an ce s-a scurs de atunci m-a transformat dintr-un biet copil de 14 ani cu nimic in urma,in alt copil de 15 ani,cu totul in urma.Ciudata evolutie.Dar mie mi se pare perfect normala,fireasca si comuna.Cea mai vie parte din mine a ramas in continuare vie,chiar mai vie decat la inceput,insa anumite parti din acea parte vie sunt in coma,sau chiar moarte de ceva timp.Iar acele parti moarte ma iau drept insotitor pe taramul celalalt,de fiecare data cand le invoc.Acele parti moarte ce le omor in continuare cu fiecare parte din mine,acea parte ce a dormit adanc pana la stupida varsta de 14 ani,s-a trezit brusc,iar acum o suprim cu toata puterea decansata de o imensa rusine...Aceea eram eu ? Dar cum se face ca acum,uitandu-ma in oglinda nu mai vad aceeasi imagine ? Alta culoare de par ma schimba radical in ceva necunoscut ? Nu. Alt machiaj? Nu.
Este ciudat faptul ca eu caut un raspuns in aspectul fizic,este ciudat faptul ca eu caut,printr-o serie de intrebari,raspunsul ce rasuna inca viu in capul meu, dar nu ma mai macina,nu ma mai seaca de orice putere, pur si simplu rasuna sec,sacadat si imi provoaca reactii atat de repetate incat au devenit instincte.
Ma credeam eu in stare,anul trecut,de progrese atat de remarcabile pentru mine,dar atat de insesizabile pentru ceilalti ?
Vedeam eu, oare, capacitatea obiectelor palpabile de a se distorsiona, de a-si schimba forma, de a ma ataca si de a ma proteja in acelasi timp...?

Vis ?

In fata mea se intinde o camera goala,vopsita in negru.Intunericul ma macina,imi patrunde pana in subconstient,iar fiecare gand al meu isi gaseste cate un ecou in nuanta apasatoare de negru ce ma inconjoara.O prezenta necunoscuta ce abia se intrezareste ma priveste din celalalt capat al camerei.Un ras malefic, starnit, in mod evident de teama si nesiguranta mea, imi strapunge violent toate simturile.Teama se transforma in oroare in momentul in care recunosc acel ras.Acel ras ce ma insoteste pretutindeni,acel ras ce nu poate fi comprimat intr-un simplu zambet, acel ras ce curge navalnic,parand un rau nesecat ce face spume...Rasul meu!
Picioarele mele s-au miscat,impotriva vointei mele spre locul de unde izvora acest ras ce nu contenea, in ciuda temerii mele ce distorsiona secundele,dandu-le forma,facandu-le interminabile, apasatoare...Pe masura ce inaintam in acest cosmos morbid,rasul devenea din ce in ce mai atenuat,cu un ecou din ce in ce mai pronuntat,ce se apropia amenintator de mine,un ecou ce era aproape palpabil,ce parea ca ma agreseaza fizic.Instincul puternic de a ma intoarce inapoi era comprimat de o curiozitate ce sclipea in intunericul dens.Misterioasa prezenta mi-a anticipat,se pare, gandurile,iar eu am auzit usa inchizându-se zgomotos în urma mea.Inaintez, stangace, cu gandurile imbarligandu-mi-se in cap, dandu-mi impresia sa se desprinde de corp, cu tot cu amalgamul de ganduri ce-l umple.Un curent puternic de aer rece ma invaluie in nemiloasa lui vraja,iar in fata mea se prelungeste o umbra fantomatica.Lumina!In spatele meu!
Ma intorc, prada unei energii inexplicabile ce pune stapanire pe mine si observ in fata mea ceea ce nu mi-as fi dorit niciodata sa vad.O lumanare cu o flacara lipsita de densitate, a carei lumina imi permite sa deslusesc o oglinda,impreuna cu imaginea din ea.
Sunt eu...! Eu, insa cu o privire ce imi aducea aminte de cele mai neplacute experiente prin care am trecut...Imaginea ce ma privea cu o sete febrila de dincolo de marginea oglinzii prinse glas. Un glas stins, anemic, din care nu desluseam nimic...Acel glas prinde din ce in ce mai mult volum, sunetul devenind din ce in ce mai distorsionat.Inchid ochii.Ii deschid iar...Ma aflu in camera mea,in pat,cu lumina lunii batandu-mi direct pe fata...

Dumnezeu?

Hai sa fim realisti.Cine este Dumnezeu?
Sa fie oare o scuza,in mod paradoxal plauzibila,pentru greselile pe care le comitem?
Sa fie oare cel pe care dam vina atunci cand gresim,dovedindu-ne,in acelasi timp,foarte lasi?
Sa fie vraja pe care o simtim in momentele de euforie?
Sa fie un nene care a murit rastignit pentru o crima pe care nu a comis-o,ca sa ne scape de povara pacatului comis de primele creatii,tot ale lui?
Sa fie oglinda tuturor virtutilor,care in acelasi timp ne pedepseste?
Evident,toate aceste teorii se bat cap in cap.Ce definitie as da eu acestui concept?
Amestecul mai multor concepte sub forma de unul singur,folosit in prezent ca mod de manipulare.Teoretic totul,practic nimic.Aceasta scriere este o blasfemie,din punctul de vedere al "muritorilor care fac bot fiindca mai mult nu pot"(citandu-l pe Despot,care are mare dreptate cu acest vers).
Pentru ca sunt defecta,ma plictisesc usor,noaptea nu am ce face,si alte calitati cu care Dumnezeu m-a lasat,am studiat si variantele mai putin teologice,insa mai realiste despre toata povestea asta cu Iisus.Spun Iisus,pentru ca in mintea mea corupta de ideile noii generatii,Iisus nu prea are tangente cu ceea ce ar trebui sa fie Dumnezeu.Cele doua idei,din punctul meu blasfemic de vedere,nu au nici macar un punct comun,decat in gandirea colectiva,gandire impusa de institutia din stat numita biserica.In izvoarele istorice din vremea in care a trait Iisus,acesta nu este mentionat nici macar tangential.Singura personalitate mentionata,prezenta si in biblie este Ioan Botezatorul.In plus,cele patru evanghelii canonice(cele din biblie) au fost selectionate,dintre cele douasprezece si modificate,pe alocuri,dupa bunul plac al autorilor.Pana si data de 25 decembrie,aleasa ca zi de nastere a lui Iisus,are aceeasi semnificatie in cazul multor zei pagani,precum Osiris,Attis,Tammuz,Adonis,Dionysos etc.
De curand au fost scoase la lumina mai multe organizatii misterioase,ale caror credinte deriveaza din crestinism,insa cu discrepante majore fata de versiunea consacrata.Aceste organizatii au in comun veneratia Mariei Magdalena si a lui Ioan Botezatorul,acestia doi fiind considerati,in esenta,mai importanti decat Iisus insusi!
Chiar si numele de Iisus exprima banalitate,intrucat in acea vreme si in acea zona geografica,numele era des intalnit.Poate peste cateva mii de ani,romanii vor venera un anume Ion Popescu,fiu al unui mamut ce locuieste in cer si contreleaza soarele.Sau poate ma vor venera pe mine!
In orice caz,daca Dumnezeu ar fi existat nu i-ar fi lasat pe crestini sa aibe o viziune atat de distorsionata despre el.
Am scris asta pentru a dovedi credinciosilor ca venereaza o idee absurda si pentru a spulbera ideea ca sunt ateu doar pentru ca asa e la moda in ziua de astazi.

Epopee conceputa la lumina lunii

Ce-am avut?M-am avut pe mine...Ce-am piedut?Fiecare frantura din clipele ce au zburat pe langa mine,venite parca dintr-un univers paralel,dureros de indepartat,ce ma corupe,ma agat treptat in mrejele lui,uitandu-ma cu amaraciune la ecourile produse...Cenusa!Cenusa ce arde mocnit si striga...M-am imprastiat,purtata de voci insesizabile,dar puternice,ce se perinda ametitor in jurul circumvolutiunilor mele si ma consuma,ma fac sa privesc neputincioasa cum plutesc deasupra idealurilor mele...Doare sa o spun,dar sunt o pasare! O pasare ce renaste din propria-i cenusa,o pasare ce cade prada unui automatism inacceptabil,privitul in urma! Timpul,lamebtabilul timp ce nu canta in struna nimanui,se prabuseste violent si se sparge intr-un ecou asurzitor.Si eu nu mai fac parte din mine! Vidul inestimabil ce a dat buzna m-a indepartat,m-a bulversat,m-a facut straina,straina fata de fiecare frunza moarta,care in trecut zbura in tihna pe langa mine,fara ca eu sa o observ,calcam pe ea fara tagada,iar acum toata natura conspira impotriva mea...La ce am ajuns?!Intrebarea mai corecta ar fi...de unde am plecat...?Dar pe cine,din aceste lumi suprapuse,din acest amalgam de natura moarta ce se invarte in jurul nostru,izbindu-se de limitele noastre,cine,mai bine zis ce ar putea sa ne duca inapoi de unde am plecat?Priveste cu bazele indestructibile din trecut ce se nariue la prima ploaie ce vine de la luna...Priveste,si-ai sa intelegi!N-ai fost tu oare o frantura din mine?O parte ce te mistiue,in ciuda dimensiunilor reduse?Arunc-o.Aceea nu mai sunt eu de mult.E doar scrum.Plangi,revolta-te,invie-ma,dr voi muri la loc.De ce?De ce nu ti-ai pastrat usile inchise si ai lasat mostrul din tine sa puna stapanire nu numai pe monstrul din mine,ci pe fiecare parte din mine,sufocandu-ma? Nu. Ia-ti scrumul cu tine. Nu,nu te proteja de vant,el va bate chiar daca te protejezi tu de el.Rupe paginile ingandurat,simte durerea in adancul maruntaielor tale,dar nu te opri,rupe,iar pagina mea,te rog,te rog,distruge-o,cu ura,cu sete,cu stima!...apoi vezi cu ce-ai ramas...Un somn adanc,asta a fost!
Adu-mi aminte de copacii de langa mine,adu-ma pe mine,dar nu ma tine prea strans,iar daca ma scapi voi cadea cu gandul sus,mai sus de tine!Si-acum lasa-ma,numai pe mine,cu lumina lunii ce nu gazduieste niciun amor ascuns,nici macar fragmente aleatorii...E furia ce clocoteste!Sunt apropouri insesizabile ce ma mistiue.E trecutul in lupta cu mine.Dar nu cea pe care o vezi.Pentru ca tu nu vezi nimic.Mutenie oarba,prosteasca,furie din ce in ce mai seaca,vid ce se umple treptat.Nu ma tine pe fundul prapastiei,amagindu-ma,rastoarna-mi intreg universul in cap,apoi simte-te bine!Accepta.Pentru ca nu exista grad de comparatie pentru aceasta clipa,clipa ce se va consuma si o vom privi pe cer,alaturi de stele,insa nu si alaturi de luna.Ea te fura,isi exercita influenta negativa,lasandu-te neputincios.Iata ca,in sfarsit,sunt ceea ce vreau sa fiu!Datorita izvorului ce te adoarme,te incarca,te corupe,izvorul ce m-a adus la pierzanie,m-a prins intre aceste randuri.Izvorul absurd de binefacator,ce ne face pe toti sa realizam ca avem un scris pe zi ce trece mai intortocheat si ca,intr-o buna zi,vom ajunge sa nu-l mai intelegem.Becul se consuma si vom ajunge nici macar sa nu mai putem citi!
Pleaca trenul,fara sa-i pese de tine,desi impartiti aceeasi incarcatura emotionala...

Lume :|

Traim intr-o tara minunata care imi provoaca stari acute si subite de ameteala,in cazuri mai grave chiar greata.
Ma strecor printre gunoaie,canale fara capac,cocalari cu mobile de ultima generatie furate,"domnisoare stilate" cu grasimea abundenta care curge in cascade lasand insa sa se vada paietele de pe blugii originali,din obor,ma aplec in asa fel incat sa nu ma lovesc de zidul dens de cretinitate ce pluteste in aer ca sa ajung...unde?
Exista oare o granita,un liman unde se termina totul si incepe din nou in alta maniera?Sunt eu atat de cretina incat sa cred asta?Da,intr-o lume de cretini,eu nu am supavietuit,m-am contaminatcu acest virus imbatabil,insa se pare ca cretinismul este de mai multe feluri.Se pare ca detin cretinismul in forma lui nedezvoltata,intrucat experienta mea acumulata pana acum imi sopteste ca un posesor al unui cretinism mai accentuat se manifesta prin semne subtile,cum ar fi mirosul de transpiratie si straturile "fara numar" de murdarie.
Ce m-a determinat pe mine sa filozofez aici aiurea?Un cocalar care statea in primul rand la concertul Vita De Vie,ocupand,impreuna cu mirosul lui,prea mult spatiu.
Nu este minunat?

Emo?

Creierul meu este prea ingust pentru a incapea in el sensul acestei notiuni.Ce inseamna,de fapt,a fii emo?
A se razbuna pe propriile vene pentru greseli comise din cauza capului care,in mod evident nu functioneaza prea bine?
A deveni,treptat,labil psihic din cauza spiritului de turma si al anturajului "benefic" care te influenteaza spre a fi emo?
A fi in mod voit depresiv,maniac,ranit,suparat,mai pe scurt,a avea in mod perfect constient si voit toate starile negative,care,imbinandu-se dau nastere unei noi stari,numita EMO?
A te gandi la moarte in timp ce constati ca ti-au crescut venele,iar culoarea ta preferata sa fie roz?
Inseamna,de fapt,din punctul meu de vedere,a avea suficienta inconstienta si puerilitate,dar si o mentalitate de turma atat de puternic dezvoltata incat starea negativa sa se amplifice pe zi ce trece din cauza anturajului.Inseamna sa-ti demonstrezi lipsa de experienta prin taieturi.Inseamna respingerea fata de orice idee de a evolua.
Inseamna a deveni maimuta.

Trezeste-te!

Cum,nu dormi?
Dar de ce ai aceasta expresie molatica,aceasta elasticitate iesita din comun care emana stare de somnolenta?
Nu este nevoie de o examinare foarte atenta pentru a-mi da seama de existenta ta intr-un univers paralel,un univers in care,bineinteles,tu domini asupra celorlalti,in care o dorinta colosala,irealizabila trece de acest stadiu devenind realitate,o lume atat de departe incat este chiar aici,contopindu-se cu lumea reala,aragand in ea oameni naivi.Vezi?Visezi.Deci dormi.
Dar de ce?De ce s-ar lasa cineva prada acestei pasivitati atat de active care te atrage,chiar in mod voit in mrejele ei captivante,atat de captivante incat nu mai exista nicio cale de scapare,iar toate starile negative se amplifica,transformandu-te intr-o papusa trasa pe sfori de catre acest abis in care s-a izolat?!
Te gandeai tu,oare la senilitatea atrasa ca urmare a faptului ca tu dormi?La irealitatea discontinua in care ai ajuns sa traiesti?
Simplul fapt ca citesti aceste randuri dovedeste ca dormi,ca esti pasiv,senil.Altfel,ce fel de persoana,daca nu una senila,ar citi asa ceva?!
Trezeste-te!

Doar...

Un nor de ploaie,singur,ratacit in abis,dispersandu-se in singuratate...
O adiere calda a vantului printre alte sute de adieri reci...
Un copil ratacit printre umbrele care iti coloreaza viata...
Un vuiet surd prin intunericul atat de dens incat m-apasa...
Repulsia creata de faptul ca traim in aceeasi lume...