Scrisoare

Inchide fereastra, ancoreaza-ti masca pe fata contorsionata de frig si pleaca. Chiar daca nu vreau sa recunosc, acesta este ritualul de plecare... Ai pasit pe acest drum, decorandu-l cu pasi nesiguri, modelandu-te dupa decorul deja existent... Ti-ai aruncat visele, sperantele, propria persoana in golul acesta plin de parfum, fara sa te gandesti ca se va termina, ca orice alt drum...
Pleaca alergand, cu ochii inchisi, cu tot ceea ce iti apartine lipindu-se violent si dureros de tine, apoi... Suprinzator, va mai exista ceva si dupa... Un vid prin care patrund raze de la soarele ce stralucea pe acel drum intr-o continua asfaltare. Un plic nedesfacut care-ti tremura in mana, asteptand zadarnic sa isi reverse continutul. Un plic gasit pe jos si luat din curiozitate, mazgalit cu diverse stilouri ce nu-ti apartin, un plic ce ti-a cazut din mana si s-a inchis.

Basm

Iarasi am ajuns pe marginea prapastiei. Trag adanc aer in piept si imi spun ca asta vreau sa fac. Sa sar. Dar o parte din mine tremura de teama intunericului de jos, iar cealalta tremura sub impulsul aproape incontrolabil de a sari. Punandu-ma in balanta, aceasta nu se inclina, ci asteapta muta sa imi aleg talerul pe care vreau sa ma asez... Acea teama crescanda se consolideaza ca un zid in fata mea, iar impulsul nu este suficient de puternic pentru a sparge zidul...
Zidul care imi contrazice toate legile nescrise, personajul antitetic eroului din basm..
Ma izbesc de un raspuns vehement din partea mea cand ma intreb daca intr-adevar voiam sa ajung aici... Nu. De ce nu ?De ce trebuie sa fiu in permanenta si in rolul zmeului, si in cel al eroului... ?
Ramane decizia de a astepta sa fiu impinsa... Si speranta ca nu voi regreta asta.