Epopee conceputa la lumina lunii

Ce-am avut?M-am avut pe mine...Ce-am piedut?Fiecare frantura din clipele ce au zburat pe langa mine,venite parca dintr-un univers paralel,dureros de indepartat,ce ma corupe,ma agat treptat in mrejele lui,uitandu-ma cu amaraciune la ecourile produse...Cenusa!Cenusa ce arde mocnit si striga...M-am imprastiat,purtata de voci insesizabile,dar puternice,ce se perinda ametitor in jurul circumvolutiunilor mele si ma consuma,ma fac sa privesc neputincioasa cum plutesc deasupra idealurilor mele...Doare sa o spun,dar sunt o pasare! O pasare ce renaste din propria-i cenusa,o pasare ce cade prada unui automatism inacceptabil,privitul in urma! Timpul,lamebtabilul timp ce nu canta in struna nimanui,se prabuseste violent si se sparge intr-un ecou asurzitor.Si eu nu mai fac parte din mine! Vidul inestimabil ce a dat buzna m-a indepartat,m-a bulversat,m-a facut straina,straina fata de fiecare frunza moarta,care in trecut zbura in tihna pe langa mine,fara ca eu sa o observ,calcam pe ea fara tagada,iar acum toata natura conspira impotriva mea...La ce am ajuns?!Intrebarea mai corecta ar fi...de unde am plecat...?Dar pe cine,din aceste lumi suprapuse,din acest amalgam de natura moarta ce se invarte in jurul nostru,izbindu-se de limitele noastre,cine,mai bine zis ce ar putea sa ne duca inapoi de unde am plecat?Priveste cu bazele indestructibile din trecut ce se nariue la prima ploaie ce vine de la luna...Priveste,si-ai sa intelegi!N-ai fost tu oare o frantura din mine?O parte ce te mistiue,in ciuda dimensiunilor reduse?Arunc-o.Aceea nu mai sunt eu de mult.E doar scrum.Plangi,revolta-te,invie-ma,dr voi muri la loc.De ce?De ce nu ti-ai pastrat usile inchise si ai lasat mostrul din tine sa puna stapanire nu numai pe monstrul din mine,ci pe fiecare parte din mine,sufocandu-ma? Nu. Ia-ti scrumul cu tine. Nu,nu te proteja de vant,el va bate chiar daca te protejezi tu de el.Rupe paginile ingandurat,simte durerea in adancul maruntaielor tale,dar nu te opri,rupe,iar pagina mea,te rog,te rog,distruge-o,cu ura,cu sete,cu stima!...apoi vezi cu ce-ai ramas...Un somn adanc,asta a fost!
Adu-mi aminte de copacii de langa mine,adu-ma pe mine,dar nu ma tine prea strans,iar daca ma scapi voi cadea cu gandul sus,mai sus de tine!Si-acum lasa-ma,numai pe mine,cu lumina lunii ce nu gazduieste niciun amor ascuns,nici macar fragmente aleatorii...E furia ce clocoteste!Sunt apropouri insesizabile ce ma mistiue.E trecutul in lupta cu mine.Dar nu cea pe care o vezi.Pentru ca tu nu vezi nimic.Mutenie oarba,prosteasca,furie din ce in ce mai seaca,vid ce se umple treptat.Nu ma tine pe fundul prapastiei,amagindu-ma,rastoarna-mi intreg universul in cap,apoi simte-te bine!Accepta.Pentru ca nu exista grad de comparatie pentru aceasta clipa,clipa ce se va consuma si o vom privi pe cer,alaturi de stele,insa nu si alaturi de luna.Ea te fura,isi exercita influenta negativa,lasandu-te neputincios.Iata ca,in sfarsit,sunt ceea ce vreau sa fiu!Datorita izvorului ce te adoarme,te incarca,te corupe,izvorul ce m-a adus la pierzanie,m-a prins intre aceste randuri.Izvorul absurd de binefacator,ce ne face pe toti sa realizam ca avem un scris pe zi ce trece mai intortocheat si ca,intr-o buna zi,vom ajunge sa nu-l mai intelegem.Becul se consuma si vom ajunge nici macar sa nu mai putem citi!
Pleaca trenul,fara sa-i pese de tine,desi impartiti aceeasi incarcatura emotionala...